Am primit azi, pe e-mail, un filmuleţ intitulat “Asasinii economici”.

Sintagma nu e nouă. La o primă cautare pe Google, mi-au apărut pagini scrise încă dinainte de declanşarea crizei economice. Şi totuşi, pentru cei care nu au auzit sau n-au citit nimic despre subiect, au acum ocazia să afle.

John Perkins (poza preluata de pe site-ul www.johnperkins.org)

O menţiune mai fac, doar! În anul 2007, americanul John Perkins avea să publice “Confesiunile unui Asasin Economic”, carte ajunsă Bestseller, el însuşi fiind un astfel de “personaj” (nu ştiu dacă îl pot numi aşa, pentru că el există, nu e ficţiune), după cum singur mărturiseşte în paginile cărţii.

Ce sînt, de fapt, “asasinii economici”? O să folosesc definiţia dată de Perkins:

Asasinii economici sînt profesionişti extrem de bine plătiţi, care escrochează de miliarde de dolari ţări din întreaga lume. Ei redirecţioneaza bani de la Banca Mondială, de la Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) şi de la alte organizaţii străine „de ajutor” către seifurile corporaţiilor uriaşe si către buzunarele celor cîtorva familii bogate care controlează resursele naturale ale planetei.

Iată cam cum descrie Perkins modul acestora de a acţiona:

Noi lucrăm în multe moduri diferite dar, probabil, cel mai frecvent este să găsim o ţară care are resurse, cum ar fi petrol… şi apoi aranjăm un împrumut uriaş acelei ţări de la Banca Mondială sau una din celelalte organizaţii de acest tip. Dar banii nu ajung cu adevărat în acea ţară. De fapt, ajung la marile noastre corporaţii pentru a construi proiecte de infrastructură în acea ţară de care să beneficieze corporaţiile noastre şi cîţiva oameni bogaţi din acea ţară. Dar nu ajută majoritatea oamenilor de loc.

Întreaga ţară rămîne cu o datorie foarte mare.

Este o datorie atît de mare încît nu pot să o plătească, şi asta face parte din plan, să nu poată să o plătească. La un moment dat, noi, asasinii economici, mergem înapoi acolo şi le spunem :

Ascultaţi, aţi pierdut mulţi bani, nu vă puteţi plăti datoriile, aşa că vindeţi petrolul foarte ieftin la companiile noastre petroliere, lăsaţi-ne să construim o bază militară la voi în ţară… trimiteţi trupe şi susţineţi-le pe ale noastre într-un loc  cum ar fi… Irak, sau votaţi-ne la viitoarele alegeri ONU. Să privatizeze compania de electricitate, sistemul de apă şi canalizare şi să le vîndă corporaţiilor din SUA şi altor corporaţii multinaţionale.

Deci, este o adevărată reţea şi este atît de tipic modul de acţionare al FMI şi Băncii Mondiale. Ei îndatorează o ţară şi este o datorie atît de mare, încît nu pot să o plătească. Apoi, ei se oferă să refinanţeze datoria şi trebuie ca ţara să plătească o dobîndă şi mai mare. Apoi ceri acest «quid pro quo», pe care-l numeşti condiţionalitate sau bune relaţii, care înseamnă că trebuie să-şi vândă resursele, incluzînd multe din serviciile lor sociale, companiile de utilitate, uneori sistemele lor educaţionale, penale, de asigurări la corporaţii străine.

Pe scurt, în timp ce majoritatea populaţiei globului nu este conştientă de această realitate, băncile, în colaborare cu guverne şi corporaţii, continuă să-şi perfecţioneze şi să-şi extindă tacticile de luptă economică, dînd naştere la noi entităţi, cum ar fi Banca Mondială sau Fondul Monetar Internaţional, şi inventează un nou tip de soldat: Asasinul economic.

Scenariul vă sună cunoscut? Vă reamintesc: cartea lui Perkins a apărut în anul 2007, cînd România nici nu auzise de criză economică sau de recesiune!

Nu vreau să par apocaliptică, dar, limitîndu-mă strict la România, tare mă tem că pentru generaţiile viitoare noţiunile de “libertate” şi “independenţă” nu vor fi decît nişte cuvinte de DEX.

Nu am citit cartea. Însă intenţionez să o cumpăr şi să o citesc. Informaţiile pe care le am şi pe care le-am postat sînt luate de pe net. Dacă sînteţi curioşi să ştiţi mai multe despre subiect, dar şi despre John Perkins, vizitaţi-i site-ul:  John Perkins Official Web Site.

Filmuleţul de mai jos este aproximativ la fel cu cel primit de mine pe mail. Vizionare plăcută!

Joy

Îţi scriu pentru că sper ca, măcar odată pe an, să îţi aminteşti cine ai fost, cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi.Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut. Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu, dar cunosc că eşti unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte.

De ce o laşi să facă asta, când tu eşti singurul popor născut, crescut şi educat în graniţele sale ?

Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea.

Nu o spun eu, ci tăbliţele de la Tărtăria, şi o recunosc toţi cei care le-au studiat.

Acum 7000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care se semnează pe acest pământ. Scrierea sumeriană a apărut 1000 de ani mai târziu şi, totuşi, mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul.

Cât timp o să te laşi neglijat ?

Ai fost singurul popor pe care nicio putere din lume nu l-a cucerit, chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii.

Niciunul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă fiind stăpânită de Dacii liberi, nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc.

Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare.

NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT. De ce te laşi dezbinat ?

Ai fost scut creştinătăţii, când întreaga Europă tremura de teama islamului.

Sângele tău a salvat Europa, iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europă de furia semilunii.

Acum tu, popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca un paria. Când îţi vei revendica drepturile ?

Din tine au apărut Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas.

Dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări, pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni. De ce ai lăsat să se întâmple asta ?

Astăzi, popor român, pentru tine se rescrie istoria. Cum vrei să se facă asta? Cum vrei să te vadă cei ce îţi vor urma ?- Astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici o legătură cu tine. Sunt străini de interesele şi dorinţele tale, tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult. Tu taci;

- Astăzi, ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile tării, aceleaşi mine de aur, argint, sare, mierea acestui pământ sunt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple visteriile străinilor de neam.Tu taci;

- Astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro – ungare, drepturile românilor sunt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi. Tu taci;

- Astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară să muncească, sau să îşi vândă inteligenţa pentru că ţara lor nu are nevoie de ei. Câţi dintre ei sunt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas, te-ai gândit la asta ? Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei. Tu taci;

- Astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sunt trădătorii, linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a îşi păstra privilegiile. Tu taci;

- Astăzi, parlamentul şi guvernul ţării, divăniţii de azi, arendează pământurile şi întreprinderile “nerentabile ” la indicaţiile unor străini de neam cărora le cântă osanale, unor arendaşi străini, spunând că asta se numeşte privatizare. Pentru aceste arende, ei primesc peşcheşul, iar ţara rămâne pe butuci. Tu taci;

- Astăzi, urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse pentru ca fii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine le sunt strămoşii şi care le sunt meritele:

1. Vechile situri arheologice sunt distruse, se construiesc şosele experimentale peste ele. Sarmisegetuza, Grădiştea, Munţii Buzăului sunt vândute sub pretextul impulsionării turismului, unor privaţi care habar nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă nedescoperită. Tu taci;

2. Elemente din tezaurul ţării sunt trimise ” la expoziţie” în afara ţării şi uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos nu dau nici un răspuns, se fac că au uitat de ele. Tu taci;

3. Arhivele tării sunt cedate printr-o lege a arhivelor, străină de interesele naţionale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea şi dovezile de unitate naţională.Tu taci ;

- Slujbaşii tării, căftăniţii, vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii, apoi sunt “judecaţi” de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică “mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale”. Tu taci ;

- Oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată, pusă în slujba altora, copiii tăi mor pe pământuri străine, iar Hatmanul Suprem vine în faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politicii sale dezastruoase, de parcă nimic din ceea ce se întâmpla românului azi nu i se datorează lui. Tu taci;

- Dispar, din instituţii ale statului, arhive cu invenţii şi inovaţii de interes strategic privind cercetarea nucleară. Cei puşi să le păzească nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze spun că nu e nimic deosebit. Tu taci;

- Ţi se fură voturile, iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu nu dă nici un răspuns, deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată.Tu taci;

- În divan, se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc, alţii se fac că lucrează, iar alţii mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor şi nu li se întâmplă nimic. Tu taci;

- Sistemul educaţional se reduce la bani: bani la înscriere, bani la examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă, dacă nu se uită pe internet sau nu primesc un SMS. Tu taci;

- Dacă te îmbolnăveşti , nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele , s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi, dacă eşti operat, cu faşele şi anestezicul de acasă, altfel mori neoperat, sau deschis şi neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu 10 boli pe care nu le aveai la intrare. Tu taci;

- Un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă maghiari, pentru că e român , chiar de Ziua Naţională a României. Nu se întâmplă nimic. Ceva mai târziu, Hocheiştii Naţionalei României (de naţionalitate maghiară), la un meci cu selecţionata Ungariei, tac când se intonează imnul României, dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al ŢINUTULUI SECUIESC, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială. Toţi tac. Tu taci;

- Guvernanţii nu fac altceva decât să te jupoaie, îţi bagă mâna în buzunar şi îţi iau banii pentru că eşti prea bogat în viziunea lor, sau nu meriţi ce ai câştigat , iar ţara nu are bani. Se împrumută lăsându-te dator pe sute de ani fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma. Tu taci;

- Duşmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a îţi lua locul, îţi impun ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente cu tine, te folosesc drept cobai cu avizul şi ajutorul trădătorilor din fruntea ţării, care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te duce la pieire. Tu taci;

- Parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei şi fură acoperindu-se unul pe altul. Tu taci;

- Preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare a Constituţiei ţării, la cererea unor străini care îşi urmăresc propriile interese, fără a consulta măcar parlamentul, darmite să mai te consulte pe tine . Tu taci;

- Un român plecat de acasă descoperă peste hotare că ţara lui are de recuperat o sumă mare de bani de la alt stat. Ce fac parlamentarii români? Refuză să investigheze cazul, pentru că nu vor să îi supere pe cei ce îi ţin pe jilţuri, fără să le pese de interesul naţiunii trădând jurământul făcut la investire. Tu taci;

Asta se întâmplă astăzi, popor român, şi tu taci.

Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta, românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. Te-aş lăsa să lâncezeşti, să dormi până se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută. Dar tu, popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine, şi odată cu tine piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui neam.

Cât o să mai taci ?

Trezeşte-te popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă, dintr-o trăsătură de condei, tot ce ti-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii. Acesta este mesajul nedescifrat până acum al tăbliţelor de la Tărtăria!”

… o minunată parabolă despre tăbliţele de la Tărtăria. Se pare că ar fi fost scrisă de un anume Zamfir, de la “Curierul Naţional”. După cum se ştie, aceste tăbliţe sînt încă nedescifrate.

Autorul rîndurilor de mai sus este dl. Marius Neacşu. Modificarea menţionării sursei este făcută ulterior şi transmit scuze autorului pe această cale că nu şi-a regăsit, încă de la început, numele alături de un text care-i aparţine. 

Joy

“Dorinţe de progres şi de libertate nechibzuite au introdus prea ades în mecanismul nostru politic fraza goală în locul realităţii. Nu credem ca cititorul să mai ceară probe pentru evidenţă. Înecarea cu străini a tuturor ramurilor vieţii noastre economice, reducerea românului în ţara sa proprie la rolul de simplu salahor agricol, căderea repede a tuturor meseriilor, stingerea industriei casnice şi înlocuirea ei prin producte industriale străine, lipsa absolută a unei legi de incolat, ceea ce permite ca gunoaiele societăţilor vecine din cîteşi patru unghiurile lumii să s-aşeze la noi, prefacerea în fine a acestor elemente în elemente politice care au umplut funcţiile statului şi se strecoară în reprezentaţiunea naţională, toate acestea dovedesc că ţara noastră nu mai e vechea Românie, ci e o Americă orientală deschisă tuturor imigraţiunilor, al căror principiu e Ubi bene ibi patria şi teoria de om şi om?

Pe de altă parte dorinţa de progres şi de libertate a introdus fraza goală în locul realităţii în mecanismul nostru politic.

Dreptul de-a ne mira l-am pierdut de mult în România.

Într-o ţară în care un om cu patru clase primare, şi peste aceasta din fire e mărginit, e redactor de ziar, deputat, director de Bancă Naţională, special într-ale drumului de fier şi curînd ministru de finanţe, într-o ţară în care mucenicul Simeon e un om căruia nu i se poate imputa nimic, unde procurele false, ca şi falsele cărţi de alegător, joacă rolul de căpetenie pentru înaintarea oamenilor, unde merit, ştiinţă, caracter nu sunt nimic, tripotajul, pişicherlîcul şi hatîrul tot, în o asemenea ţară omul e redus a constata istoriceşte ceea ce se întîmplă, a se indigna din cînd în cînd, a rîde mai adeseori, dar a se mira de ceva nu mai are dreptul.Puţine avem de zis ca concluziune la o polemică cu mult prea lungă pentru obiectul ei.

Ţara care, prin aplicarea instituţiilor ei, încurajeaza ignoranţa, neconsecuenţa, lipsa de caracter, ba le decorează chiar, dovedeşte că e în descompunere deplină…

Dovadă despre această descompunere este imigrarea continuă de elemente străine, care n- a fost nicicînd mai mare decît sub sistemul actual de guvernămînt. Deşi aceste imigraţiuni reprezintă prisosul, nu tocmai clasic în virtuţi şi inteligenţă, al popoarelor învecinate, totuşi acest prisos, oricum ar fi el, e superior plebei superioare indigene.

Pe spatele nefericitului popor românesc, apatic de suferinţe şi ameţit de fraze, se formează un popor nou de venetici, de-o naţionalitate nehotărîtă încă, o nouă rasă americană, în ochii căreia vechiul popor al lui Mircea Basarab dispare şi emigrează.”

Joy

Citeşte şi:

Uite de ce ieşim în stradă pentru Roşia Montană!

Joy

“După un anumit timp, omul învaţă să perceapă diferenţa subtilă între a susţine o mînă şi a înlănţui un suflet, şi învaţă că dragostea nu înseamnă a te culca cu cineva, şi a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă, şi aşa, omul începe să înveţe…

Că săruturile nu sînt contracte şi cadourile nu sînt promisiuni, şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi ochii larg deschişi, şi învaţă să-şi construiască toate drumurile bazate pe “astăzi” şi “acum” pentru că terenul lui “mîine” este prea nesigur pentru a face planuri … şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la jumătatea drumului.

Şi după un timp, omul învaţă că – dacă e prea mult – pînă şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi calcinează. Aşa că începe să-şi planteze propria gradină şi-şi împodobeşte propriul suflet, în loc să mai aştepte ca altcineva să-i aducă flori, şi învaţă că într-adevăr poate suporta, că într-adevăr are forţă, că într-adevăr e valoros, şi omul învaţă şi învaţă… şi cu fiece zi învaţă.

Cu timpul înveţi că a sta alături de cineva pentru ca îţi oferă un viitor mai bun, înseamnă că mai devreme sau mai tîrziu vei dori să te întorci la trecut.

Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale, fără a pretinde să te schimbe, îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti.

Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această persoană doar pentru a-ţi întovărăşi singuratatea, în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.

Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sînt număraţi, şi că cel care nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai tîrziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mînie, pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.

Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta, de asta sînt capabile doar sufletele cu adevărat mari.

Cu timpul înţelegi că dacă ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodată prietenia să nu mai fie la aceeaşi intensitate.

Cu timpul îţi dai seama că deşi poţi fi fericit cu prietenii tăi, într-o bună zi vei plînge după cei pe care i-ai lăsat să plece.

Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită alături de fiecare fiinţă nu se va mai repeta niciodată.

Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană, mai devreme sau mai tîrziu va suferi aceleaşi umilinţe si dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat.

Cu timpul înveţi că grăbind sau forţînd lucrurile să se petreacă, asta va determina ca în final, ele sa nu mai fie aşa cum sperai.

Cu timpul îţi dai seama că în realitate, cel mai bun nu era viitorul, ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.

Cu timpul vei vedea că – deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sînt împrejur – îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine şi acum s-au dus şi nu mai sînt…

Cu timpul vei învăţa că încercînd să ierţi sau să ceri iertare, să spui că iubeşti, să spui ca ţi-e dor, să spui că ai nevoie, să spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are niciun sens.

Dar din pacate, toate se învaţă doar cu timpul…”

Joy

Plecăm în viaţă dintr-un punct, Naşterea – prima gară… încet, prudent, dependent de alţii, asemeni unui tren care iese din triaj, cu viteză mică, încadrîndu-se, treptat, pe ruta sa.

Ne îndreptăm către cea de-a doua gară – Copilăria!

Şi, precum trenurile ce se desprind din punctul de plecare pentru a se încadra pe traseu, la fel fiecare dintre noi ne desprindem de cei care ne-au avut în grijă pentru a ne lansa pe drumul nostru singuri, spre o destinaţie finală.

Gara cu numărul trei – Maturitatea!

Cunoaştem, asemenea unui tren, de unde plecăm şi unde trebuie să ajungem. Părinţii, şcoala, relaţiile interpersonale, personalitatea, conjuncturile de moment sînt cele care ne stabilesc itinerarul.

Traseul unui tren este destinul nostru. Al unora este deja stabilit, al altora – o veşnică surpriză!

Cumpenele din viaţă, deciziile pe care le luăm, situaţiile prin care trecem, nu sînt altceva decît macaze menite să ne încadreze pe o rută sau alta.

Uneori alegem drumul cel mai sigur şi-l parcurgem fără prea mari probleme, alteori întîlnim piedici. De cele mai multe ori ne stabilim traseul pe drumul cel mai cunoscut către gara şcoală, gara carieră, gara familie… însă cîteodată liniile către aceste gări sînt întrerupte şi sîntem nevoiţi să ocolim pentru a ajunge la ele. Iar unii nu bifează niciodată toate gările în care şi-au propus să ajungă…

Viaţa unora este un tren de plăcere. Al altora – un marfar.

Ducem cu noi bagaje de emoţii, sentimente, trăiri de tot felul, dar şi vise, speranţe şi amintiri. Pe unele le mai abandonăm pe parcurs, altele devin o parte din noi şi nu le mai părăsim niciodată.

Purtăm în călătoria noastră oameni cărora le-am permis să urce ca să ne însoţească, dar în trenul vieţii dăm cîteodată şi peste călători nedoriţi. Pierderile pe care aceştia din urmă ni le aduc sînt, de cele mai multe ori, rănile sufleteşti…

Se întîmplă uneori să deraiem. Dacă pagubele nu au fost fatale, atunci putem fi repuşi pe linie… şi, după un timp, putem să ne continuăm călătoria. Însă nu întotdeauna primeşti o a doua şansă.

După un timp, cum e firesc, ajungem în punctul terminus – Moartea. Este sfîrşitul călătoriei noastre. Momentul final este cel al bilanţului, al rememorării şi al împăcării cu sine. Este timpul retragerii cu demnitate şi al credinţei că, la un moment dat, poate într-o altă viaţă, ni se va mai oferi ocazia sa ne avîntăm într-o nouă călătorie… într-o nouă viaţă!

*

*       *

Poate am minimalizat comparînd ceva atît de complex precum viaţa cu un banal tren. Dar numai raportînd ceva complicat la un lucru simplu, vom fi poate mai conştienţi că trebuie să ne parcurgem drumul vieţii cu responsabilitate. Pentru că, nu-i aşa?,

Viaţa trebuie traită aşa cum este… pentru că ni s-a dat fără să o cerem şi ni se va lua fără să fim întrebaţi.

Vă doresc să nu vă abateţi niciodată din drumul vostru către destinaţia dorită!

Joy