Aripi de înger

Cîţiva îngeri plictisiţi şi-au forţat norocul şi-au îndrăznit să paşească dincolo de porţile Edenului. S-au oprit, preţ de-o clipă, şi au inspirat cu nesaţ aer de falsă  libertate. În momentul acela, ochii lor s-au închis şi piepturile li s-au ridicat… Dar exact în secunda următoare fulgii din aripile lor au început să cadă, unul cîte unul.

Jos, pe Pamînt, toţi muritorii şi-au săltat deodată ochii înspre  cer, nedumeriţi. Colo sus, în aer, fulgii de înger semănau cu cei de zapadă… Dar cînd au atins feţele oamenilor, s-au transformat imediat în lacrimi. Abia cînd îngerii şi-au lepădat de tot aripile, muritorii şi-au dat seama că plîng.

 ***

Aceiaşi îngeri nebuni şi-au forţat şi mai tare norocul. Mînati de mirajul falsei libertăţi abia dobîndite, aceştia şi-au urmat calea aripilor pierdute. Dar aici, jos, se simţeau stingheri… Întîlneau acum sentimente străine lor: ură, frică, răutate, lăcomie, tristeţe, durere. Au încercat să-i determine pe muritorii trişti şi grăbiţi pe care-i întîlneau în calea lor să-şi reamintească ceva ce ştiuseră odată, iar acum uitaseră: să rîdă, să dăruiască, să le pese, să iubească, să fie fericiţi… În zadar, însă!

Abătuţi şi obosiţi s-au oprit să se odihnească într-o pajişte înverzită, străbătută de un izvor. Peisajul le aducea atît de tare aminte de locul pe care-l părăsiseră într-un acces de nebunie. Regretau nespus şi ar fi dat orice să se întoarcă de unde plecaseră! Dar nu numai că erau departe de casă… Casa lor era acolo, sus, iar ei nu mai aveau aripi să poată zbura. Era acum rîndul îngerilor să plîngă. Dar lacrimile lor, cînd atingeau pamîntul, se transformau în nestemate, semn că şi fără aripi tot fiinţe divine ramîneau.

În deznădejdea lor, au simţit deodată cum nişte mîini gingaşe le mîngîiau feţele şi încercau să le şteargă lacrimile. Cu ochii împăienjeniţi de plîns, au văzut că alinarea venea  din suflete pure de copii.

Şi atunci miracolul s-a produs! Ca prin farmec, aripile lor au început să crească pînă au devenit suficient de puternice pentru ca ei să-şi poată lua zborul spre casă.

N-au plecat însă înainte de a face o promisiune: aceea că de acolo, de sus, vor veghea fiecare suflet de copil. Doar aşa vor fi siguri că nu-şi vor mai pierde niciodată aripile!!!

Sfîrşit.

12 Ian. 2008

***

Nu uita să-ţi pese de cei care plîng, nu uita să-i mîngîi pe cei care au nevoie de alinare, nu uita să rîzi şi să iubeşti. Şi, mai ales, nu uita să fii fericit ca atunci cînd erai copil şi inima ta era pură. Vei simţi cum, lîngă tine, stă un înger căruia tocmai i-ai redat aripile! 

Joy      

2 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. gabriella spune:

    🙂 crezi ca eu eram mai breaza la referate?????

  2. elena spune:

    fata …eu ma screm cand trebuie sa scriu un referat ….si tu scrii d-astea …ma faci sa ma simt prost

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s