Ghinionul de a fi bolnav într-o Românie cu sistemul sanitar în comă!

Motto: Cînd sistemul este în comă, noi sîntem pe trei sferturi morţi!

Aţi văzut „Moartea domnului Lăzărescu”? Cel cu bolnavul plimbat timp de o jumatate de zi între spitale şi care la final sfîrşeşte pe un pat la morgă?!

Pentru cei care nu l-au vazut, pe scurt, filmul în regia lui Cristi Puiu, recompensat cu numeroase premii, prezintă realitatea sistemului sanitar românesc.

https://i2.wp.com/www.deutsches-filminstitut.de/goeast_2006/downloads/WETTBEWERB%202006/Der%20Tod%20des%20Herrn%20Lazarescu03.jpgScenariul e următorul: Lăzărescu este un barbat de 63 de ani care locuieşte singur cu pisicile sale. Într-o seară, facîndu-i-se rău, vecinii sînt nevoiţi să cheme o ambulanţă. După consultaţie, asistenta decide că e mai bine dacă ar fi dus pînă la spital pentru mai multe teste. Filmul urmăreşte “plimbarea” bolnavului dintr-un loc într-altu,  în maşina de ambulanţă, în timp ce asistenta care îl acompaniază încearcă să găsească un laborator de teste neocupat.

Ideea filmului, în care Lăzărescu este trambalat de la un spital la altul, a pornit de la un caz real, al unui pacient care a murit după ce a fost plimbat cinci ore cu ambulanţa şi refuzat la internare de trei spitale din Dolj. În noiembrie 2001, Florin Nica, bolnav de ciroză în ultimul stadiu şi aflat în comă, a fost plimbat 150 de kilometri, pe ruta Craiova-Poiana Mare-Calafat. În vîrstă de 51 de ani, Nica nu avea familie, era surdomut şi oligofren, un „caz social” aflat în evidenţele Psihiatriei din Poiana Mare.

Ştiu că filmul nu e o noutate, ştiu că povestea e „fumată”… însă, într-un fel sau altul, toţi sîntem Lăzărescu. Iar situaţia actuală din România pare din ce în ce mai sumbră. Lăzărescu de azi ar fi mort pe trei sferturi înainte să-l ia salvarea!https://i2.wp.com/image.stirileprotv.ro/media/images///400x300_play/Nov2008//60186285.jpg

Dacă sistemul sanitar arăta aşa, la momentul cînd pelicula lui Puiu cîştiga premiu după premiu, astăzi, cînd strategia de işire din criză a Guvernului constă din tăierea salariului la bugetarii precum medicii sau cadrele didactice, dar şi din tăiere pensiilor celor care n-au bani nici de medicamentele vitale, fără să mai pun la socoteală şi hrana, cred că cineva tocmai ne-a pus lumînarea la cap direct.

Acum opt ani am trait experienţa din film. Cel care „juca” rolul principal a fost tatăl meu, bolnav de cancer. Cei de la Salvare nu ne-au trimis maşină de transportat bolnavi, ne-a trimis taxi! Ambulanţa trimisă nu avea medic, avea doar şofer.

Spitalele ne închideau uşile în nas. Am ajuns într-un final la Fundeni, după ce trecusem prin Colentina, Urgenţă şi Municipal, iar la Fundeni am refuzat să-mi iau tatăl acasă şi am ameninţat că mediatizez cazul. Era noapte şi, pentru că nu se mai înţelegeau cu mine, l-au primit!

N-am putut să scriu mult timp asta, iar acum cînd scriu simt că nu am aer.

Nu ştiu cum să închei. Mă aflu într-una din rarele situaţii în care nu găsesc cuvinte potrivite. Nu ştiu ce mesaj să transmit la final oamenilor simpli… nu ştiu nici celor de la putere ce să le spun… Poate doar să nu ajungă vreodată în pielea domnului Lăzărescu… sau a tatălui meu.

Să nu aibă ghinionul de a fi bolnavi într-o Românie cu sistemul sanitar în comă!

Joy

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s