Mi-ar fi plăcut să mă nasc un om rău…

E o minciună faptul că https://i2.wp.com/oogletutorials.com/wp-content/uploads/2008/01/pun341-animated-broken-heart-golden-arrow14.gifoamenii învaţă din propriile greşeli. Nu învăţăm niciodată! Mai ales cînd vine vorba de relaţiile interumane.

De cîte ori ceva nu ne reuşeşte şi avem ocazia să mai încercăm încă o dată, o facem. Ne păcălim singuri că lucrurile vor ieşi mai bine de data asta, deşi urmăm întotdeauna aceeaşi cale şi facem aceleaşi greşeli.

Prima greşeală este faptul că mai încercăm încă o dată.

Dacă ceva nu merge bine, vezi-ţi de drum, mergi mai departe. Nu în orice situaţie este bună perseverenţa! Poate că merge la matematicieni sau la fizicieni atunci cînd încearcă să descopere vreo formulă matematică. În viaţa reală nu merge!

Eşecul într-o relaţie, de exemplu, n-o să se transforme într-un succes dacă de prima dată n-a funcţionat acea relaţie.

Si să nu te minţi că oamenii se mai schimbă.

Nimeni nu se schimbă pentru nimeni. Oamenii se schimbă doar dacă trec prin situaţii critice, neprevăzute, care îi fac să-şi ridice întrebări fundamentale vizavi de viaţa lor. Dar pentru alt om nu se vor schimba niciodată.

Şi trebuie să ţii minte un lucru: şi tu contezi, şi tu eşti important! Cred că, măcar în astfel de situaţii, ar trebui să https://i1.wp.com/i.ehow.com/images/GlobalPhoto/Articles/4611610/brokenheart-main_Full.jpgpretinzi tot ce e mai bun pentru tine.  Iar dacă ajungi să faci mereu compromisuri, în speranţa că astfel vei face pe altcineva fericit, tu eşti singurul care pierde la final.

Ai voie să ceri, să-ţi doreşti, să pretinzi. Cîtă vreme oferi ai tot dreptul din lume!

E mare păcat că echitatea e doar o noţiune fără sens. Lipsa echităţii face ca oamenii buni să fie consideraţi proşti. Mi-ar fi plăcut să mă nasc un om rău…

Joy

11 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Elisa spune:

    Si plus ca oamenii rai sunt mai interesatii…
    Glumesc, postul tau dovedeste ca esti o persoana foarte OK si n-ar mai trebui sa te lasi afectata de cei din jurul tau.
    Doreste-ti sa fii un om indiferent si asa te vei simti mai bine, te asigur.

    1. gabriellajoy spune:

      Ok Elisa, o sa incerc sa nu-mi mai pese… un om bun, dar indiferent. Merge? Bine ai venit pe Joy!

  2. misseternalhope spune:

    Bun dar indiferent?:P Nu prea merge..sa fii bun inseamna sa-ti pese, sau cel putin asta in viziunea mea. Mi-a plcut postarea ta..si da, cred ca a un moment dat si noua ne vine sa ne dorim sa ne fi nascut oameni rai… dar poate atunci n-am fi fost constienti de goliciunea existentei noastre 🙂

    1. gabriellajoy spune:

      Da! Bun, dar indiferent cu lichelele… indiferenta fata de nemernici nu-ti micsoreaza cu nimic din bunatate… Bine ai venit pe Joy si iti multumesc ca ma urmaresti pe Twitter! 😉

  3. Ady spune:

    Trebuie DOAR sa fi un om blând ca un porumbel și înțelept ca un șarpe… e greu, dar posibil… eu nu am reușit. Sunt blând. Prea…:)
    Mă regăsesc în cuvintele textului postat… cel puțin o dată… din păcate.
    O săptămâna rodnică!

    1. gabriellajoy spune:

      Cum Ady? Mai ales cind sentimentele sint mi puternice ca rationalul… Cum?

  4. EstNordEst spune:

    Ai dreptate… invatam foarte rar din propriile greseli. Adica nu. Noi invatam… invatam ce urmeaza sa ni se intample daca luam anumite decizii. Dar deciziile tot le luam…

    Da, sunt incoerent in exprimare azi dar sper c-ai prins ideea 🙂

    1. gabriellajoy spune:

      Desi sint blonda, batrina, senila si ma prind mai greu, am reusit intr-un final. Bine ai venit pe-aici! 🙂

  5. gabrielailies spune:

    Ei…esti la fel e umana ca oricare dintre noi. Omul este o minunata fiinta perfectibila. Sta in firea lucrurilor sa gresim, sa nu fim perfecti, sa ne promitem ca nu repetam greseli pe care le vom face iar. Nu poti fi rea pentru ca nu ai structura asta. Rautatea ascunda multe frustrari si neimpliniri. Intotdeauna ne vor rani vel mai tare oamenii in care am avut ceamai mare incredere. Dar repetam sa creditam cu incredere alte persoane in contextul ca nimeni nu e responsabil de greselil altuia si ca nu putem judeca oamenii asa. Toate acestea fac parte din viata. Ia-o doar ca pe o lectie de viata, invata sa fii mai prevazatoare, pune-te pe tine in prim plan si vei suferi mai putin.

  6. Alecsandru spune:

    problema e ca nu ne nastem rai….oamenii devin rai si continua sa devina din ce in ce mai rai.
    Si practic nu invatam nimic din greselile pe care le facem 🙂 ne place sa spunem doar „vai ce am patit dar lasa ca am invatat ceva din asta” si iar facem aceeas prostie peste un timp si uitam de ce am spus mai de mult.
    Dar nu mai conteaza noi sa fim sanatosi 🙂

  7. alimentatiecopii spune:

    fara cuvinte

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s