Dragă doamna Teo (Scrisoare către Teo Trandafir)

Dragă doamna Teo,

Ştiu că mori de plăcere cînd ţi se spune astfel, aşa că nu m-am putut abţine să n-o fac şi eu…

Îţi scriu aceste rînduri cu imensă emoţie în suflet şi cu mîna tremurîndă. Emoţia mi-o provoacă faptul că-ţi scriu, mîna îmi tremură însă de la combinaţia nefastă de cafea cu Pepsi pe care am băgat-o la maţ, în speranţa că mă va face mai vioaie, combinaţie ucigătoare pe care nu ţi-o recomand nici ţie, nici duşmanilor tăi.

Mărturisesc că mă aflu la a doua tentativă de acest gen. Nu de sinucidere cu combinaţia de mai sus dragă, că doar nu m-a lovit damblaua, ci la tentativa de a scrie o epistolă către tine.

Întîi de toate dă-mi voie să-ţi spun că dragostea mea pentru tine, platonică şi fără tentă sexuală, încă mai există, pripăşită într-un colţ al uneia dintre cele patru camere ale cordului meu.

Deşi poate n-ai crede, destinele noastre au fost, pe ici pe colo, în punctele esenţiale, relativ identice şi, nu o dată, gata-gata să se intersecteze. Şi eu sînt gemeni, ca şi tine, deşi…

Eu l-am avut coleg de şcoală pe Mircică a lui Badea, tu l-ai avut coleg de emisiune… Eheee, ce vremuri!!!  Îmi aduc aminte cu nostalgie de timpurile cînd Mircişor, cu şnurul albastru de comandant de unitate atîrnîndu-i pe-o parte, saluta cu mîna la chipiu viitorul de aur al României, care se înghiontea cretin în careul şcolii generale nr. 92 din Capitală. Cred că după Duban, Mircică poate fi numit, cu toată convingerea, „al doilea pionier al ţării”.

A doua oară cînd era cît pe-aci să ne încrucişăm destinele a fost la emisiunea Mihaelei Rădulescu, „Steaua ta norocoasă”. Mă nimerisem ca musca-n lapte la un casting, tîrîtă de o prietenă, fan Holograf, care dorea să-l cunoască pe Bittman. Deschid paranteză… Pe principiul „ai grijă ce-ţi doreşti…”, prietena mea cred că îşi înjură acum „steaua norocoasă”, deoarece lucrează în presa mondenă şi nu e prea fericită… deşi acum îl cunoaşte pe Bittman. Foamete mare, frate! Închid paranteza.

Habar n-am de ce, oamenii aia de la Pro m-au sunat ulterior să-mi propună să apar în emisiune. Cred că emanasem iubire faţă de tine prin toţi porii, că altfel nu-mi explic de ce una cu ciunga în păr ca mine reuşise să-i convingă. Din motive de cauză eu m-am răzgîndit (un moft, era să-mi pierd serviciul din cauza lor), dînd peste cap socotelile producătorului, care cred că mi-a luat toată familia în p…, la blagoslovit, adică. Ce conta serviciul unei no name, cînd ei mă invitau să gust din fructul gloriei ilustrei anonime? Oricum, şi-au găsit o fătucă care, minune, avea aceleaşi pasiuni şi aceleaşi idei ca mine (că şi eu, tută, mi-am înşirat ideile la casting) şi care a salvat situaţia. A fost ultima emisiune „Steaua ta norocoasă”. Şi acum mă întreb, oare de ce?

Trebuie să precizez că, în tot acest timp, eu continuam să mă uit conştiincioasă la emisiunea ta, indiferent pe la ce televiziune mai era ea. Cu sau fără Mircea din dotare…

https://i2.wp.com/www.radio21.ro/files/uploads/editor/teo%20trandafir.jpgA trecut vremea şi tu ai „băgat” divorţ profesional de Sîrbu… Şi-ai ajuns dihai directoarea la Romantica!!!  Ce mîndră am fost de tine, aproape la fel de mîndră ca atunci cînd te vedeam ce ambiţioasă eşti şi cum te străduieşti să te subţiezi în şolduri.

Mă gîndeam că, odată ajunsă la o televiziune în care tu ai pîinea şi cuţitul, mai speli puţin imaginea aia de pupătoare de funduri maneliste. N-a fost vina ta, ştiu, politica trustului o cerea. Doar trebuia să facă orice îi stătea în putinţă ca să aducă suficienţi bani în visterie, ca să îţi plătească ţie şi Escăi salariile alea modeste. Machiavelli să trăiască, că ştia el ce spune, cu chestia aia, cu scopul…

La Romantica s-a produs o altă coincidenţă: ai adus în echipa ta pe omul care m-a iniţiat în tainele televiziunii (el s-a străduit săracul să mă înveţe mai mult, dar nu era vina lui că eu m-am născut blondă). Cum dragostea mea faţă de tine era sinusoidală, în funcţie de invitaţii pe care „ţi-i trăgeai” în emisiuni (îl aveai pe ACM, de exemplu, se ducea curba în jos), cînd am văzut că îţi aduci pe lîngă tine şi oameni pe sufletul meu, curba a atins punctul de maxim, în sus, evident!

După acest eşec, ai dispărut din lumina reflectoarelor şi doar cîte-o publicaţie  mai subţirică îţi mai acorda cîte o jumătate de pagină, de umplutură, în care ne mai dădeai cîte un semn că eşti bine, sănătoasă, ceea ce-mi doresc şi mie.

Între timp am mai crescut şi eu (mai mult pe acolo pe unde încercai tu să te micşorezi cîndva) şi prin toamnă-iarnă, anul trecut, cineva mi-a propus să intru de politică. Ia să vedem dacă ghiceşti unde? Exact!!!! Acolo unde ai cîştigat tu mandatul de parlamentar… Şi la ce partid??? Evident că la acelaşi… Din nefericire pentru mine, sau poate din fericire, eu am un stomac mai sensibil şi n-aş fi putut să diger ceea ce tu ai înghiţit lacomă. Acum cred că ţi s-a cam aplecat, dar poate mai ai o şansă să te dregi.

Despre povestea asta eu am mai scris pe blogul meu, n-are rost să mai reiau ideea.

Aseară, în timp ce-mi omoram timpul liber muncind pe brînci pentru cîţiva bănuţi amărîţi, că trebuie „să să mănînce şi gura mea”, o voce cunoscută mi-a sunat tandru în urechi. Erai tu, dragă doamna Teo, combătîndu-l ţîfnoasă pe Radu Tudor. Ce bucurie pe chipul meu cînd, întorcîndu-mi privirea către ecranul elsidiului, am citit pe burtieră următorul text: Teo votează moţiunea!!!!

Aproape că nu ştiam de ce să mă uimesc mai tare: de faptul că l-ai făcut pe Radu Tudor să se bîlbîie şi să se fîstîcească în direct (nici cei mai curajoşi colegi de-ai tăi n-au reuşit asta) sau pentru că tu, idolul tinereţilor mele, reveneai, în sfîrşit, la sentimente mai bune.

https://i1.wp.com/www.tvmax.ro/wp-content/uploads/2010/01/eo.jpgAcum, tot ce sper, este să nu te schimbi (la decizie, nu la haine) pînă la marele eveniment, nu de alta, dar tu te răzgîndeşti uşor.

Iar dacă vrei morţiş să te „îndoctrinezi”, părerea mea e că ţi s-ar potrivi mult mai bine liberalii…

Un singur regret mai am: că nu mi-ai acceptat prietenia pe Feisbuc. Dar nu mă supăr, eu mai coordonez şi alte conturi p-acolo mai glamouros, aşa (social media se cheamă, dar tu ştii asta că eşti isteaţă şi citită) şi acolo mi-ai acceptat prietenia… Ba mi-ai şi mulţumit cînd, de 2 iunie, ţi-am urat „La mulţi ani”. Puteam eu să uit o zi aşa măreaţă?

Acum nu mai ai loc pentru mine în listă, tu eşti o celebritate, eu doar o muiere simplă, din popor. Şi nici nu te mai „peţesc”… Deşi, poate devii tu fană „Joy”, iar bucuria mea ar fi imensă… Şi ar fi şi o premieră, primul pedelist care iubeşte blogul meu.

Închei aici scrisoarea mea… Tot ce-ţi doresc e să îţi dea ăl de sus multă înţelepciune şi să faci ceea ce trebuie.

Te pup cu adînc respect,

Joy

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

  1. Iulian spune:

    Imi place ce ai scris, cum ai scris, chiar daca ai mici greseli. Oricum nu sunt in masura se te corectez pentru ca eu nu am talent la asa ceva, fac parte din alt domeniu. Nu stiu cum am ajuns pe blogul tau, dar mi-a placut scrisoarea catre Teo. Sper sa ajunga la ea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s