Normal, normalitate… Există aşa ceva?

on

https://i1.wp.com/25.media.tumblr.com/p3lWDP3O1r0fyh7kV4HUvw3Lo1_400.jpgPotrivit Dicţionarului Explicativ al limbii române (DEX), Normalitatea este un substantiv feminin care defineşte „caracterul a ceea ce este normal”. Normalul, potrivit aceluiaşi dicţionar, este un adjectiv, folosit adeseori ca adverb, şi care înseamnă, în accepţiunea cea mai des folosită „care este aşa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obişnuit, firesc, natural”.

Opusul acestor cuvinte sînt Anormalitatea, respectiv Anormalul.

În ciuda faptului că există definiţii exacte pentru această stare, nimeni însă pînă acum, după părerea mea, nu a putut stabili care este cu adevărat starea de normalitate.

Într-un mediu tradiţionalist, normale sînt valorile şi tradiţiile moştenite din strămoşi. Chiar dacă ele nu se pliază pe fiecare individ în parte, iar la un moment dat riscă să fie considerate depăşite,  orice abatere de la aceste norme nescrise reprezintă, evident, o stare de anormalitate.

O gîndire liberă (open mind), spre nonconformism, ar putea afirma că este normal şi ce nu ţine neapărat de tradiţie, atîta vreme cît individul acceptă şi-i creează o stare de confort. Anormalitatea, în acest caz, o poate constitui eventual doar ceea ce crează disconfort.

În mediile extremiste, indivizii pot considera normale exact acele situaţii, stări, fapte şi lucruri care merg pînă la limitele de minim şi maxim pe o scală a normelor şi valorilor impuse de societate. În aceste medii, anormalul îl poate reprezenta tocmai societatea în sine.

Plecînd de la cele trei situaţii descrise mai sus, ne dăm seama că, de fapt, normalul nu există. El ţine de subiectivism, de fiecare individ în parte, de interese şi situaţii. Ba, mai mult, această stare nici măcar nu se poate impune în mod general. Este o definiţie a unui concept abstract şi fără aplicabilitate.

Atunci, dacă aşa ceva nu există, ce vor oamenii, de fapt, cînd spun că îşi doresc normalitate?

Joy

Anunțuri

5 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. dragonfly spune:

    fiecare om isi creeaza normalitatea proprie… fiecare om se crede normal si crede ca face lucruri normale si are pretentia de la cei din jur sa fie normali cand ei insisi habar nu au ce inseamna normalitate.

    tind sa cred ca normalitatea e defapt stabilitatea… indiferent de natura ei (afectiva, financiara sau sociala). In momentul in care un om trece printr-o instabilitate, lucrurile incep sa devina anormale. Deci asta cred ca e raspunsul… omul cauta stabilitate pentru normalitate… pacat doar ca nu mai exista asa ceva in ziua de azi. 🙂

    Apreciază

    1. Joy spune:

      si cei carora le place sa traiasca extrem? tot stabilitate cauta? 😉

      Apreciază

      1. dragonfly spune:

        probabila ca acestia cauta stabilitate in anormalitate… sau nu… cei carora le place sa traiasca la extrem nu cred ca au cuvantul normalitate in dictionar. sunt constienti ca ceea ce fac e iesit din tipare si cu asta se hranesc…

        pe de alta parte, daca stam sa ne gandim bine, si cei care traiesc la extrem au o viata… sociala, sentimentala… etc. probabil ca normalitatea la ei este buna-starea in ceea ce priveste lucrurile de zi cu zi.

        Apreciază

  2. Ady spune:

    Normalul este, cred eu, în strânsă legătură cu logicul…

    Și ca să fiu mai ușor de înțeles, dau exemplu situația gay-ilor… E ilogic să credem că ei pot întemeia o familie (adică mamă, tată, copii – cu același sânge ca al lor), deci e ANORMAL. E ilogic să credem că o femeie poate fi mamă iar cealaltă tată pentru un copil adoptat… deci e ANORMAL. La fel și în cazul bărbaților gay.

    Și exemplele sunt nenumărate în diverse domenii…

    Dar, normalul e și un pic monoton (vezi imaginea ta), și de aceea cred că fiecare din noi, la un moment dat ieșim din captura normalului…. și suntem caracterizați drept anormali sau nebuni de către cei care sunt în momentul acela normali…:)

    În funcție de cât de puțin ai înțeles, pe atât de mult am filosofat…:P

    O zi bună!

    Apreciază

    1. Joy spune:

      🙂 am inteles ce vrei sa spui… merci pentru comentariu, chiar mi-ar fi placut sa aflu cit mai multe pareri despre ceea ce cred oamenii ca reprezinta normalitatea… nu ne plingem noi mereu ca in ziua de azi nimic nu mai e normal? 😉

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s