O voce, o chitară şi o lecţie de viaţă

„Să fii nedorit, neiubit, neîngrijit, uitat de toată lumea cred că e o foame mai mare, o sărăcie mai mare decît a celora care nu au ce să mănînce.”

– Maica Tereza –

Florin Chilian şi copiii de la Asociaţia Sfîntul Stelian

Are talent şi un suflet mare. Defecte? Probabil mult mai multe (cum ar fi fumatul excesiv şi pierdutul nopţilor prin cluburi), dar ce mai contează defectele atunci cînd alegi să dăruieşti necondiţionat şi celor mai puţin norocoşi ca tine. V-aţi obişnuit, cred, cu postările mele despre Florin Chilian şi  cu poveştile despre lucrurile frumoase pe care el le face, pentru a aduce un zîmbet pe chipul celor mai nevinovate fiinţe: copiii.

Joi seară, artistul Florin Chilian a făcut o vizită la Centrul Educaţional al Asociaţiei Sfîntul Stelian. A fost o întîlnire emoţionantă, spun cei de acolo, iar copiii pe care-i au în grijă au fost absolut vrăjiţi. De o voce, de o chitară, de o poveste de viaţă.
„Florin s-a apropiat de ei cum nu mulţi au putut să o facă. Şi, pe lîngă cîntecele minunate, le-a dăruit o lecţie. Despre curaj, despre ambiţie, despre canalizarea energiei spre lucrurile bune şi de folos, despre vise, eşecuri şi împliniri”, mărturisesc oamenii care lucrează la Sf. Stelian.

Nu-i nevoie de prea multe cuvinte pentru a descrie o faptă frumoasă. Următoarele imagini cred că valorează mai mult decît o mie de vorbe. Felicitări încă o dată, Florin Chilian!*

*               *

Fenomenul „copiii străzii” reflectă nivelul de sărăcie al unei ţări, dar şi insuficienta implicare a societăţii. Trecem pe lîngă copiii străzii în fiecare zi. Îi vedem cerşind pe la colţuri de stradă, dormind pe jos, lîngă aburii calzi iesiţi din găurile de canal sau în cutii de carton, în parcuri publice. Unora dintre noi ne este milă, aşa că le dăm  ceva bani. Dar sînt mult prea mulţi, iar mîinile lor sînt întotdeauna întinse. Aşa că începem să îi evităm, să ne ferim de mirosul de aurolac care îi înconjoară şi de expresia de disperare din priviri. Încet, învaţăm să îi ignorăm, să ne prefacem că nici nu există.

Uneori ne este mai uşor să îi considerăm pur şi simplu „hoţi”, „aurolaci”, „boschetari”, „vagabonzi”. O facem fără să avem macar răbdarea să înţelegem cum şi de ce au devenit „copii ai străzii”. Este prea dureros să ne gîndim la sărăcie, la abuzurile pe care le-au suferit de mici, la lipsa dragostei şi la viaţa de teroare care i-au împins pe străzi. Departe de problemele lor, alegem să ignorăm vina societăţii. În schimb, îi condamnăm, spunîndu-ne că nu merită ajutorul nostru, pentru că le lipseşte voinţa de a face ceva cu vieţile lor.

Din păcate, durerea lor nu dispare dacă noi le întoarcem spatele, şi nici dacă îi judecăm pentru o vină ce nu le aparţine. Aceşti copii ăşi continuă viaţa în acelaşi fel, în canale întunecate sau în ghene de gunoi. Sînt învăţaţi cu frigul, cu foamea, cu suferinţa. Ca să reziste, miros aurolac, beau alcool sau consumă droguri. Ca să facă rost de mîncare, cerşesc, spală parbrize, fură sau îşi vînd trupurile. Fac tot ce pot pentru a supravieţui!

Aceşti copii nu au avut de ales! Ei nu vor milă, ci dragostea noastră. Ei vor să îi vedem aşa cum sînt: COPII, cu aceleaşi drepturi ca toţi ceilalţi copii din lume. Au nevoie ca nouă să ne pese! Şi sînt dispuşi să facă totul ca să ne atragă atenţia.

Intră şi află mai multe pe Site-ul Asociatiei Sf. Stelian!
Sursă foto: Asociaţia Sf. Stelian. Material scris cu acordul lui F. C.

Joy

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s