Viaţa ca un tren

on

Dacă ar fi să găsesc o comparaţie pentru viaţă, aş compara-o cu un tren.

Plecăm în viaţă dintr-un punct, Naşterea – prima gară… încet, prudent, dependent de alţii, asemeni unui tren care iese din triaj, cu viteză mică, încadrîndu-se, treptat, pe ruta sa.

Ne îndreptăm către cea de-a doua gară – Copilăria!

Şi, precum trenurile ce se desprind din punctul de plecare pentru a se încadra pe traseu, la fel fiecare dintre noi ne desprindem de cei care ne-au avut în grijă pentru a ne lansa pe drumul nostru singuri, spre o destinaţie finală.

Gara cu numărul trei – Maturitatea!

Cunoaştem, asemenea unui tren, de unde plecăm şi unde trebuie să ajungem. Părinţii, şcoala, relaţiile interpersonale, personalitatea, conjuncturile de moment sînt cele care ne stabilesc itinerarul.

Traseul unui tren este destinul nostru. Al unora este deja stabilit, al altora – o veşnică surpriză!

Cumpenele din viaţă, deciziile pe care le luăm, situaţiile prin care trecem, nu sînt altceva decît macaze menite să ne încadreze pe o rută sau alta.

Uneori alegem drumul cel mai sigur şi-l parcurgem fără prea mari probleme, alteori întîlnim piedici. De cele mai multe ori ne stabilim traseul pe drumul cel mai cunoscut către gara şcoală, gara carieră, gara familie… însă cîteodată liniile către aceste gări sînt întrerupte şi sîntem nevoiţi să ocolim pentru a ajunge la ele. Iar unii nu bifează niciodată toate gările în care şi-au propus să ajungă…

Viaţa unora este un tren de plăcere. Al altora – un marfar.

Ducem cu noi bagaje de emoţii, sentimente, trăiri de tot felul, dar şi vise, speranţe şi amintiri. Pe unele le mai abandonăm pe parcurs, altele devin o parte din noi şi nu le mai părăsim niciodată.

Purtăm în călătoria noastră oameni cărora le-am permis să urce ca să ne însoţească, dar în trenul vieţii dăm cîteodată şi peste călători nedoriţi. Pierderile pe care aceştia din urmă ni le aduc sînt, de cele mai multe ori, rănile sufleteşti…

Se întîmplă uneori să deraiem. Dacă pagubele nu au fost fatale, atunci putem fi repuşi pe linie… şi, după un timp, putem să ne continuăm călătoria. Însă nu întotdeauna primeşti o a doua şansă.

După un timp, cum e firesc, ajungem în punctul terminus – Moartea. Este sfîrşitul călătoriei noastre. Momentul final este cel al bilanţului, al rememorării şi al împăcării cu sine. Este timpul retragerii cu demnitate şi al credinţei că, la un moment dat, poate într-o altă viaţă, ni se va mai oferi ocazia sa ne avîntăm într-o nouă călătorie… într-o nouă viaţă!

*

*       *

Poate am minimalizat comparînd ceva atît de complex precum viaţa cu un banal tren. Dar numai raportînd ceva complicat la un lucru simplu, vom fi poate mai conştienţi că trebuie să ne parcurgem drumul vieţii cu responsabilitate. Pentru că, nu-i aşa?,

Viaţa trebuie traită aşa cum este… pentru că ni s-a dat fără să o cerem şi ni se va lua fără să fim întrebaţi.

Vă doresc să nu vă abateţi niciodată din drumul vostru către destinaţia dorită!

Joy

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s