Te iubesc, poate…

Azi am ascultat toată dimineaţa o singură melodie…

… poate pentru că azi e Valentinu’, sărbătoare a iubirii made in USA, pe care mulţi îl hulesc, că-i importat şi spun că noi ar trebui să-l serbăm numa’ pă-autohtonu’, pă Dragobetu’… Deşi, mie mi se cam rupe de lupta asta cu ce e bine şi ce nu să celebrăm: cîtă vreme are un mesaj pozitiv, din partea mea orice sărbătoare e binevenită, indiferent de unde vine. Plus că n-ai nevoie de-o zi anume să-ţi arăţi iubirea! În fine…

… poate pentru că mi-era dor de Savoy, ale căror piese îmi plac foarte mult, în detrimentul celor interpretate de guriste şi gurişti în vogă azi. Fiindcă eu nu prea înţeleg mare lucru din melodiile alea în care lovu devine sinonim cu cardu, contu, viloiu & merţanu… Şi nici pe cei ce se compromit în relaţii care urmeză modelul descris mai sus nu-i înţeleg…

… poate pentru că eu nu ştiu să-mi vorbesc niciodată iubirea precum un cîntec, ci doar să mi-o manifest… Am mai scris despre asta, nu mai reiau…

… poate pentru că afară e o vreme atît de neprietenoasă, că mi s-a dat peste cap tot feng-shui -ul de sentimente şi emoţii… şi mi s-a făcut, brusc, aşa un dor de vară, şi de mare, şi de asfinţit…

*

*         *

Te iubesc, poate
De frica mea de singurătate
Sau pentru că dintotdeauna
Ziua urmează după noapte

Te iubesc pentru
Liniştea ce mi-o dărui seară de seară
Sau pentru neliniştea
Mîngîierilor tale tîrzii…

Te iubesc pentru toamnele triste
Ce s-au obişnuit să te vadă trecînd împreună în ierni
Sau pentru verile reci
Cărora numai blîndul tău cuvînt le află veşmînt…

Versuri: Elena Gronov-Marinescu

Muzica: Marian Nistor.

Joy

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s