Strada, ultima frontieră

Părerea mea despre ieşitul în stradă!

M-am săturat de mesajele urlate/postate pă peste tot cum că românul ar trebui să iasă în stradă ori de cîte ori aleşii neamului îl dezamăgesc.

În primul rînd, înainte de a ajunge să urle în stradă, tot românul de peste 18 ani ar trebui să-şi mişte curul din casă şi să meargă naibi la vot. Că de-aia au murit unii ca proştii acum vreo două decenii şi mai bine. Să aibă boul de azi libertatea de a alege. Şi iată că o are! Ori, dacă boul stă pe coadă, în casă, şi aşteaptă să decidă altul pentru el, atunci boul ar trebui să tacă. Nu să zbiere că-i nefericit şi că o duce prost. Nici nu merită să fie fericit si să o ducă bine. Merită s-o ducă şi mai prost. Poate aşa va înţelege că viaţa are un firesc al său şi tocmai de-aia oamenii învaţă mai întîi să meargă şi abia apoi să alerge.

Apoi, românul ar trebui să priceapă că e bine să-şi aleagă conducătorii cu capul cel de pe umeri, nu cu ochiul la punga electorală. Să fie convins că dacă a ajuns să se vîndă pe un kil de ulei şi unul de zahăr expirat, atunci degeaba mai vrea în stradă să-şi facă dreptate. Oamenii care se vînd singuri n-au dreptul să deschidă gura, fiindcă nu sînt altceva decît nişte sclavi. Iar sclavi născuţi, şi nu făcuţi, în ziua de azi în România nu există. Sau, mai bine spus, deocamdată nu există.

Să-i intre bine în cap românului că, dacă a ales să pună ştampila pe unul ca Becali, de exemplu, şi l-a bagat într-un colegiu bucureştean cu peste 60%, sau, şi mai trist, l-a trimis în Parlamentul European să-l reprezinte, orice ar face Becali mai apoi, vina nu-i a lui Becali care a candidat. Vina e a celui care l-a ales. Adică a lui, a românului! Şi să nu se simtă jignit mai apoi, dacă Becali se cacă cu jet pe el şi pe tot neamul lui, sub privirea indignată a întregii Europe. Doar culegi ce-ai semănat, nu?

Iar treaba asta e valabilă pentru toţi aleşii, de la ăl mai mic, pînă la ăl din fruntea ţării: băseşti, vadimi, vanghelioşi, adrieni, ebe, udre, crini, ponţi, fenechii, populărese şi haichiu-işti etc. Au fost aleşi şi aleşi vor rămîne pînă cînd le expiră mandatul. Doar dacă mor între timp, mai există o speranţă de schimbare. Deci, române, gîndeşte-te bine cui îi dai votul tău!

Sursă foto: trilulilu.ro
Sursă foto: trilulilu.ro

Reprezentanţii ţării de după ‘89 şi pînă azi sînt rezulatatul opţiunii majorităţii cu drept de vot (aia care a catadicsit să voteze, evident!), şi, ne place sau nu, reprezintă în totalitate poporul român, cu bune şi cu rele. Ei nu au fost impuşi, ca pe vremea ailaltă. Înainte de Revoluţie, votai la Congrese doar Ceauşescu, că nu aveai voie alternativă. Votai, urlai admirativ nişte texte învăţate pe de rost şi aplaudai pînă căpătai băşici palme. Acum ai, pe listele de vot, o varietate de candidaţi: de la intelectuali, pînă la analfabeţi, îndoctrinaţi sau neîndoctrinaţi, femei şi bărbaţi, tineri şi mai puţin tineri, cu realizări sau fără. Nu-ţi convine niciunul, ieşi din casă, du-te la secţia de vot, cere buletinul de vot, scrie cu pixul pe el „Muye, sînteţi toţi nişte hoţi!”, bagă buletinul în urnă, mergi apoi acasă şi culcă-te! Pune căpşorul pe pernuţă şi dormi cu conştiinţa împăcată că nici n-ai votat un cretin, nici n-ai lăsat buletinul de vot la dispoziţia mînăriştilor.

Poate că o să fie tot rău, iar tu, române, o s-o duci tot prost. Însă abia după ce ai parcurs etapele astea, ai dreptul să ieşi în stradă cu fruntea sus şi să strigi cînd nu-ţi convine ceva. Altfel, strigătul tău e doar strigătul unui sclav care şi-a vîndut singur libertatea de a alege.

Iar cînd ai ajuns în stradă, aminteşte-ţi, băh! române, că nu eşti acolo nici să frigi mititei cu băieţii sau să bei ca un porc pînă nu mai nimereşti drumul spre casă, nici să dai check in sau să te pozezi cu telefonul pentru feisbuc, nici să spargi geamurile magazinelor doar aşa, de-al dreaqu şi supărat ce eşti tu (fiindcă asta din urmă se cheamă distrugere de bunuri publice – adică bunuri care nu sînt nici ale tale şi nici ale mămichii tale –  şi au dreptate şi jandarmii ăia cînd te saltă şi te vîră-n dubă).

Din nefericire, istoria ne-a arătat că oamenii NU învaţă din istorie!

 Joy

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s