Să legalizăm şpaga. Şi apoi, să legalizăm şi pila!

Potrivit DEX, unul dintre înţelesurile cuvîntului „pilă” este (Fam.), Sprijin, ajutor (ilegal) dat cuiva de o persoană influentă pentru obținerea unui avantaj; p. ext. persoană care acordă acest sprijin. ◊ Expr. (Fam.) A pune (sau a băga) o pilă = a interveni (în mod abuziv) în favoarea cuiva sau pentru sine, a solicita o protecție (ilegală) pentru cineva sau pentru sine. A avea pile = a se bucura de protecția cuiva. – Din fr. pile.

În România, se ştie, dacă nu ai pile nu exişti. Pila este, dacă vreţi, la fel de comună precum bacşişul la cîrciumă. Adică, aşa cum mergi la cîrciumă, mănînci, bei, te simţeşti bine, iar dacă ospătarul te-a servit frumos, îi laşi şi lui ceva de-o atenţie, tot la fel de firesc este şi să suni un prieten la nevoie, să-ţi pună o vorbă bună acolo unde e cazul.

Să dai bacşiş nu-i ilegal, că n-a fost nimeni legat pentru treaba asta, şi reprezintă doar o formă de apreciere faţă de modul în care ai fost servit. În unele lumi, mai civilizate, genul ăsta de şpagă este inclusă în preţ şi reprezintă aproximativ 10% din totalul consumaţiei. Nu mă refer aici la mita aia nesimţită, deşi nici în cazurile alea cînd sînt dovediţi vinovaţi, autorii faptei nu prea sînt legaţi.

În viaţa de zi cu zi, întîlnim des situaţii în care bacşişul este firesc: la călătoria cu taxiul, de exemplu, la frizerie cînd ne tundem/radem/smulgem, atunci cînd cineva ne livrează un obiect etc.. Genul ăsta de atenţii, după părerea mea, ar trebui oficializat. În primul rînd, pentru că ar fi mai uşor de controlat (şi, totodată, şi de impozitat – nah!, că ţiu cu statul) şi, în al doilea rînd, ştim şi noi, consumatorii, o treabă (că, şi dacă laşi prea puţin, ai ghinionul să se uite urît la tine ăla de te servi şi iar nu-i bine).

PCRPe acelaşi principiu, după ce scăpăm de publicat la Monitor sfînta şpagă, băgăm în corzile legii şi pe sfînta pilă.

Ca în orice ţară liberă şi profund democrată, în România toţi oamenii sînt egali, numa’ că unii sînt mai egali ca alţii. E ca în bancul ăla cu negrii şi albii în autobuz. Îl ştiţi? Nu! Îl găsiţi postat mai jos, la PS.

Deci, pentru cei mai egali dintre noi, legalizăm pila. De exemplu, în toate instituţiile publice unde există un ghişeu de „Relaţii cu Publicul”, facem un geamlîc separat pe care să scrie „Pile”, unde hiperegalul să poată fi servit imediat, fără a se amesteca cu plebea şi fără să se obosească cu statul pe la cozi. Acolo, funcţionara doar să-l întrebe:

– Dumneavoastră, din partea cui veniţi?

– Din partea lui Gigi Muşchi!

– Aaaa, din partea lu’ domnu’ Gigi… Sigur, poftiţi!

Şi aşa, tot pe acelaşi principiu, băgăm cîte o treabă de-asta pe unde mai e nevoie: la angajări de fii-fiice-nepoate-amante, la hiper-mega-ultramarketuri de sărbători cînd se formează hiper-mega-ultracozi, tot de sărbători la biserică (la spovedit, la pupat de hoituri, la deschis ceasloave) şi în alte locuri unde se necesită răbdare şi tiutiun.

Şi, la final, după ce-o legalizăm, o lăsăm vreo două-trei luni să prindă coajă, şi apoi îi f*tem şi o taxă. Ca în orice ţară liberă şi profund democrată!😉

*

*             *

PS:   Într-un autobuz, în Alabama, se răscoală negrii, că vor să stea şi ei în faţă, să mai stea şi albii în spate. Începe scandalul, ţipete, păruială, pînă se enervează şoferul.

-Băh, ia gata cu gălăgia! Ete şmecheria dracului, la mine în autobuz v-aţi găsit… Băh, pe mine nu mă interesează, pentru mine sînteţi toţi ALBAŞTRI. Acum, toată lumea la locurile lor: albastru deschis în faţă, albastru închis în spate!

Joy

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s