Valoarea – un nonsens

În comunităţile de rromi, de exemplu, atunci cînd sînt mici, copiii primesc o serie de poveţe de la cei maturi (echivalentul educaţiei) care, mai tîrziu, vor constitui un mod de viaţă pentru ei: cerenu e o ruşine să ceri/cerşeşti; fură – furtul nu e o faptă rea (dar fură de la români, nu de la comunitatea din care faci parte), înşală atunci cînd ai ocazia, minte dacă aşa obţii un avantaj. Fă toate astea pentru a te descurca în viaţă, fiindcă dacă nu te descurci, atunci eşti prost.

tigani02
Sursă foto: adrianciubotaru.ro

Sună nefiresc? Sigur că da! Pentru un om a cărui educaţie s-a clădit pe cuvinte precum „cinste„, „corectitudine„, „respect” şi „adevăr„, opusurile lor, inoculate unui copil în primii ani de viaţă, sună teribil.

Aşa  se face că, peste ani, copilul din prima categorie, devenit adult, cel care a învăţat de la familia lui să stea cu mîna-ntinsă (nu să muncească!) să mintă, să fure şi să înşele, va intra în contradicţie nu doar cu legea (care amendează acest gen de comportament), dar şi cu restul societăţii care gîndeşte altfel decît el şi care percepe acţiunile sale ca pe ceva greşit/rău.

Pentru ambele categorii de persoane, cuvintele bolduite reprezintă aşa-numitele VALORI.

Azi ne plîngem că nu mai avem „valori” şi, ca de obicei cînd ceva nu ne e pe plac, ne lamentăm pe unde putem, punem etichete, aruncăm vini. Nu căutăm să identificăm cauze, să găsim soluţii nici atît!

În realitate, nu prea mai avem habar ce-s alea valori (oare am ştiut vreodată?), sau, şi mai grav, nu ne dăm seama că ceea ce ne deranjează, de fapt, sînt diferenţele dintre normalitatea noastră şi normalitatea celorlalţi (fără ca asta să însemne că vreuneia dintre categorii îi lipsesc principiile – alt cuvînt „obscen” – sau valorile).

Este evident că nu ne dorim schimbarea primei categorii. Orice am spune şi orice am face, impresia de bunăstare a celor care aleg să se împotrivească legii pare să constituie azi un model de succes pentru generaţiile tinere.

Soluţii de schimbare s-ar găsi, dacă s-ar dori. Prima soluţie ar fi „puterea exemplului”. Pentru că orice grup are un lider, schimbarea ar putea veni de conducătorul acelui grup. Şi nu doar în educaţie!

Altfel, viitorul  se preconizează a fi unul trist…

PS: Mi-a plăcut foarte tare următorul articol, citeşte-l şi tu: Hai să ne suprălicităm

Joy

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s