De ce nu pup în cur prinţişorii

Constat, în ultima vreme, un val din ce în ce mai mare de admiraţie faţă de Casa Regală a României, reabilitată şi cosmetizată. Oameni care, pînă mai ieri, ştiau din istoria ţării lor cam tot atîta cît mai ştiu eu azi din fizica mecanică sau din chimia anorganică învăţată în şcoală, se recomandă acum, cu nespusă mîndrie,  a fi monarhişti/regalişti. Ăsta e un lucru la fel de bun precum susţinerea unui partid, iar susţinerea unui partid nu prea ştiu cît de bun lucru e!

De aproape 24 de ani ne scăldăm într-o băltuţă, stătută şi împuţită, denumită pretenţios democraţie, în apele căreia dau din mînuţe, alături de plebe, şi urmaşii cu sînge albastru. După mai bine de jumătate de secol de trai în exil, nu în ţări din lumea a treia, precum Somalia sau Djibouti de azi, ci în Occident (Elveţia nu-i chiar orice ţară, nu?), viţele nobile s-au întors în patria-mumă. Pînă aici nimic anormal. De cum s-au întors, au început să-şi ceară înapoi moşiile. Nici aici nu comentez, că şi eu mi-aş dori înapoi casa lu’ tata, dacă cineva mi-ar lua-o în mod abuziv (e discutabil doar aspectul privitor la cît a muncit „tata” pentru averile respective şi cît de mult li se cuvin urmaşilor). Şi cam asta e tot!

Pentru că eu nu mai identific nimic remarcabil făcut de aceste persoane în cei 24 de ani de libertate de exprimare. Nu au investit în economie, în educaţie sau în sănătate, n-au creat locuri de muncă. Doar au pretins nişte moşteniri, considerabile, şi cam atît. Fundaţia lu’ principesa nu-i un exemplu, fiindcă principiul pe care funcţionează aceste „organizaţii de binefacere” este acelaşi pe care funcţionează şi cerşetoria primară. A împărţi nişte sponsorizări între oamenii cu nevoi şi propriul buzunar nu se cheamă că ajuţi, ci, mai degrabă, că intermediezi. Plus că, din nou spun, nu munceşti tu să strîngi acele ajutoare, ci alţi oameni, de cele mai multe ori voluntari, iar meritul este al acelor oameni mai mult decît al tău, care ai pus bazele „afacerii”.

Mai ieri, mi-a picat în lăbuţe o solicitare a „alteţei sale” de sponsorizare a unui serviciu, a cărui valoare nu depăşeşte preţul cîtorva grame de caviar basculate într-o seară, la cină. Cum mă îndoiesc că doamnele cu sînge albastru se îmbracă din Dragonul chinezesc sau din bazarul de la Obor, mai onorabil ar fi fost să renunţe la o fiţă cu brand, să scoată acei cîţiva bănuţi din propriul buzunar şi să plătească ‘mnealor/’mneai acel serviciu, care, în altă ordine de idei, nu poate fi oferit moca şi este plătit din banii contribuabililor adunaţi la bugetul de stat, adică ai pulimii plătitoare de taxe şi impozite.

Apoi, un alt aspect care pe mine mă îngreţoşează, este acela al diferenţierii între oameni pe bază de pedigree. vodkaAdică, dacă tu eşti o loază, dar tac-tu a fost în trecut rege şi-a făcut fapte măreţe pentru neam şi ţară, eu trebuie să mă închin la tine ca la o icoană, doar fiindcă eşti băiatul lu’ tac-tu? Cu ce te face treaba asta mai bun? E ca şi cum, în loc să-i aplic o pedeapsă din care să înveţe o lecţie, aş mîngîia pe cap un copil care sparge geamuri şi chinuie animale, doar pentru că taică-su e medic şi salvează vieţi.

Sau, un scenariu de coşmar: imaginaţi-vă că Băsexul ar fi rege, şi fii-sa cu „succesurile” – prinţesă, şi ginerele cu poreclă de boală venerică – prinţişor consort, şi… Sau neamul becalian, de sînge albastru! Mai vreţi, sau e suficient?

Se prea poate să fi ajuns la vîrsta la care chestiile cu formă, dar fără fond, să mă lase absolut indiferentă. Poate, pentru scepticismul meu, de vină să fie pregătirea şcolară (lecţia despre manipulare am învăţat-o demult) sau munca prestată (cînd faci bani din piar, înveţi în ce ambalaj să „îmbraci” o bucată de căcat, astfel încît să pară cea mai minunată ciocolată şi să (se) vîndă). Sau poate educaţia primită să fie de vină (să nu îţi formezi o părere despre oameni după felul în care arată sau după neamul din care provin, ci după faptele lor). Habar nu am şi nici nu-mi pasă!

Eu sînt de părere că nu monarhia ne salvează, dragi românaşi, ci bunul simţ şi respectul la purtător. În concluzie, aşa cum nu-mi reuşeşte încercarea de a-mi ascunde expresia feţei atunci cînd întîlnesc oameni aroganţi, invidioşi sau mincinoşi (oricît m-aş strădui!), nici treaba asta cu alunecatul pe panta admiraţiei urmaşilor nu-mi iese.

Aia e!

PS 1: Amicul C.

PS 2: Rog dulăii care vor să-mi dea lecţii de istorie, să se abţină. Dacă au îngurgitat aceleaşi manuale din şcoala gimnazială/liceu/facultate ca şi mine, plus o serie de cărţi pe subiect, orice comentariu de-al lor reprezintă doar un pîrţ într-o cadă plină cu apă. Accept, în schimb, comentariile pertinente ale celor care au prins vremurile respective (ştiu, e greu!), precum şi ale celor care au studiat „fenomenul” şi îşi pot susţine punctele de vedere cu argumente.

Joy

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s