Cît de egali ne naştem!?

on

Motto: We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty, and the Pursuit of Happiness. (Introducerea Declarației de independență a Statelor Unite ale Americii*, scrisă de Thomas Jefferson în 1776)

În ultima săptămînă am auzit de cîteva ori propoziţia de mai sus, aruncată sub formă de întrebare sau de afirmaţie (a fost pînă şi motiv de „dispută” la mine pe feisbuc), şi de fiecare dată oamenii au avut acelaşi răspuns. Însă argumentele lor nu m-au convins, poate şi pentru că aparenţele sînt luate drept certitudini, iar ceea ce noi trăim azi a ajuns a fi considerată drept “normalitate”.

Deci: cît de egali ne naştem!?

tumblr_lcy371xj7x1qzd3rjo1_1280
Sursă foto: Amir Massoud Tofangsazan

Înainte de a (ne) da un răspuns, de orice culoare ar fi acesta, hai să facem împreună un exerciţiu de imaginaţie:

Ne aflăm la începuturile omenirii. Habar nu am cum au apărut primii oameni: că or fi adevărate ipoteza biblică, sau teoriile ştiinţifice marca Lamarck-Cuvier-Darwin, sau studiile lui Weismann, Dobzhonski, Mayr sau Simpson, ori că muritorii au fost “paraşutaţi” de OZN-uri sub formă de coconi, nici nu contează prea tare. Cert e că specia umană, la un moment dat, a apărut.

Procedeul de înmulţire a speciei nu e cazul să-l dezvolt. Îl cunoaştem cu toţii, dacă nu în practică, măcar în teorie.

Deci, am stabilit că au apărut oamenii. Cum mă îndoiesc că prima lor grijă a fost să-şi pună şef la trib, mergînd pe ideea că au avut şi ei ceva griji (instinctual, cel puţin, şi denumite altfel), bănuiesc, totuşi, că o primă astfel de procupare a fost aceea de supravieţuire. În ordinea nevoilor de azi, pe locul doi se clasa, firesc, înmulţirea (sau o fi fost invers? hihi!!!).

Să nu uităm că e vorba de o evoluţie ce durează de circa 30-70 de milioane de ani, iar omul modern a apărut cu cel puţin un milion de ani şi, cel mai probabil, cu trei milioane de ani în urmă.

În timpul ăsta, oamenii continuau să se nască. La naştere, anatomic vorbind, erau toţi la fel (exceptînd anomaliile genetice): patru membre, un trup, un cap pe umeri şi-un organ sexual. Nici sfîrşitul nu era diferit, ci doar modul în care sfîrşeau era altul.

De-a lungul evoluţiei însă, odată cu primele descoperiri (foc, unelte etc.), oamenii au mai descoperit ceva: că se pot impune, că pot acapara, că pot avea mai mult ca alţii, luînd de la alţii. Şi-au inventat sisteme complicate de ierarhizare, s-au separat după criterii inventate de ei, crezîndu-se unii mai buni decît alţii.

În continuare, oamenii se nasc, trăiesc şi mor. Deşi vin pe lume în acelaşi mod precum cel descris mai sus, azi au impresia că nu se mai nasc egali. De ce oare?

* America, asemeni celorlalte ţări, este condusă de oameni cu interese. A nu se confunda cu ideea în sine.

Joy

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s