Nicio faptă bună nu rămîne nepedepsită

Viaţa noastră este o înşiruire de fapte. Mai bune sau mai rele, importante sau deloc importante, pe care le ţinem minte o viaţă sau care se şterg din memoria noastră imediat ce s-au petrecut.

Din păcate, memoria nu le reţine doar pe cele frumoase. Sau, poate, din fericire…a_helping_hand_by_poivre

De o întîmplare mi-am reamintit zilele astea, ceva ce s-a petrecut în urmă cu 11 ani.

2002. Cel mai urît an din viaţa mea de pînă acum. Emoţional eram la pămînt (în luna februarie a acelui an tatăl meu pierduse lupta cu cancerul), financiar eram la fel. Îmi trăiam viaţa mecanic şi cea mai bună soluţie pe care o găsisem ca să nu o iau razna era să mă retrag în muncă şi să nu-mi permit timp de gîndire prea mult.

Eram studentă în anul II la Universitatea din Sibiu, dar locuiam şi lucram în Bucureşti. Făceam naveta Bucureşti-Sibiu de cel puţin şase ori pe an. Pe la începutul lunii martie, la cîteva săptămîni după înmormîntare, am plecat la Sibiu, la examene. Bani nu aveam decît la limita supravieţuirii: de drum, de cazare la Căminul Sportiv (cea mai ieftină variantă) şi cîţiva de mîncare. Nu aveam gazdă în oraş şi nici hotel nu-mi permiteam. Ultima variantă, hotelul, era un lux la care nici nu visam.

Am ajuns la Sibiu şi, ca şi cînd nu avusesem suficiente necazuri, cei de la Cămin m-au anunţat că nu au locuri libere. O echipă de sportivi ocupaseră toate camerele (puţine la număr ce-i drept), iar studenţii nu erau o prioritate. Singura mea alternativă era să mă întorc acasă şi să vin în vară la restanţe. Cel puţin vara aş fi putut dormi în gară dacă nu găseam cazare.

Nu vreau să fiu patetică. Este doar o situaţie prin care am trecut şi, sînt convinsă, ca mine mai sînt destui. Povestea mea are un final bun: unei colege, care locuia în gazdă, i s-a făcut milă de mine şi m-a luat să stau cu ea.

*

*             *

Zilele trecute am găsit un mesaj pe mess. Cineva mă întreba dacă pot să-i ofer găzduire cînd vine în Bucureşti. Răspunsul meu a fost afirmativ. Nu era vorba de milă şi nici de vreun motiv ascuns. Doar mi-a amintit de mine…

Două zile mai tîrziu am constatat că persoana respectivă mă scosese din lista de messenger, singura cale de comunicare dintre noi pe care o acceptase.

Am zîmbit. Atît.

Joy

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s