Cum n-am luat un împrumut în franci

on

Motto: Întrebare: De ce le este astăzi foame băncilor?

Răspuns: Nu, nu de iubire şi de sens, ci de bani!

4150828177_62c046d6bbNu-mi plac băncile. Le detest! Cînd vreun băieţaş sau vreo domnişorică de la cîte o bancă mă sună să-mi propună cine ştie ce ofertă, le tai macaroana scurt, în mai puţin de zece secunde: „Ştiţi, eu am atîtea datorii că, dacă aş deveni clienta dvs., aţi face o afacere tare proastă, fiindcă nu am de unde să vă dau banii înapoi. Sînteţi sigur/ă că vreţi să continuăm discuţia?”. În secunda următoare, cel/cea de la capătul celălalt al firului nu ştie cum să închidă mai repede telefonul. Chestia asta funcţionează mult mai bine decît dacă le-aş spune, de exemplu: „Nu mă interesează oferta dumneavoastră”. De fapt, pe mine nu mă interesează niciodată ofertele băncilor, dar o asemenea mărturisire n-ar face decît să stîrnească omul de la bancă să îşi dorească şi mai mult să „mă prindă”.

Cu toate astea, recunosc că unul dintre proiectele mele a fost acela de a investi într-o casă. Ideea asta s-a născut în mintea mea încă din adolescenţă, era cît pe ce să se materializeze pe la vreo douăzeci de ani, a fost în stare latentă o vreme din cauza unor evenimente mai puţin fericite din viaţa mea, a fost reluată nouă ani mai tîrziu şi realizată în vreme de criză.

Nu ştiu la alţii motivele pentru care au ales să se îndatoreze la bănci înainte de 2009 mai mult decît îşi permiteau: unii poate au făcut-o de nevoie, deşi nevoi există şi acum şi nu mai văd lumea înghesuindu-se pe la bănci. Un singur cuvînt, neinventat de mine, dar cu care sînt de acord, poate să definească avîntul (şi prostia) lor: lăcomia!

Ştiu foarte bine cum a funcţionat capcana asta, mi s-a întins şi mie vreme de vreo şapte ani. O piaţă imobiliară umflată artificial de tot felul de speculatori, corelată cu „mărinimia” băncilor de a da bani cu împrumut cu orice risc, oricui cerea, au făcut ca mulţi români să-şi piardă minţile. Şi banii!

La vremea căutărilor mele (2006-2009), la o simulare a unui credit pe 30 de ani în CHF, o amărîtă de garsonieră în Bucureşti, de exemplu, într-o zonă nu foarte bună, ajungea să coste, la finalul creditului, cît o vilă cu cîteva etaje, construită de la zero în orice parte a ţării, în cazul în care acea persoană ar fi avut un teren, ar fi cumpărat materiale de construcţie şi ar fi ridicat-o cu o echipă de muncitori. Pentru mine era de neimaginat cum cineva ar fi putut să accepte să dea atîţia bani pe ceva ce, evident, nu valora nici pe sfert. Plus că, şi de asta sînt convinsă, niciunul dintre cei care azi se milogesc de bănci să le reducă din datorii, nu au luat în calcul ce ar face în cazul în care, la un moment dat, nu şi-ar mai fi permis să plătească ratele. Pentru că DA!, cînd pleci la un drum aşa de lung, iei în calcul orice risc.

Nu ştiu ce soluţii s-ar putea găsi. Nu condamn pe nimeni. Vina aparţine tuturor: clienţi, bănci, rechini imobiliari. A fost un cerc vicios, s-a transformat într-o bombă şi a explodat. Azi, cei cu case care nu mai valorează nici 30% din cît dau pe ea, ar trebui să se gîndească dacă mai rentează să o cumpere. Da, ştiu, pierd ce au investit, dar se poate şi mai rău. Băncile, la rîndul lor, ar face bine să se gîndească dacă într-adevăr îşi permit să ia casele celor împrumutaţi: cine le mai cumpără la preţul de dinainte de 2009 (împrumuturile la acea vreme erau şi de 90% din valoarea imobilului, băncile aveau grijă să ceară avans minim)? Oricum ar da-o, trebuie şi acestea să accepte că a venit şi rîndul lor să mai piardă. Ceva mai puţin dacă sînt dispuse să negocieze, tot  – dacă se încăpăţînează să nu negocieze.

Cert e că statul mult invocat nu ar trebui să se amestece. Statul înseamnă (mai ales) cei care nu au astfel de credite, iar aceştia nu sînt obligaţi să suporte proastele decizii ale semenilor lor. Iar BNR ar face bine să nu profite de zăpăceala asta provocată de creşterea francului pentru a umfla, în mod artificial, şi cursul la euro. Fiindcă senzaţia mea este că exact asta face acum. Iar consecinţele pot fi şi mai grave în viitor.

Joy

Anunțuri

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s