Istoria, pe scurt: un deputat, pre numele lui Daniel Zamfir, a iniţiat un proiect de lege ce prevede că o persoană care a luat un credit imobiliar de la bancă şi a girat împrumutul cu imobilul/terenul cumpărat din banii respectivi, dacă nu mai poate restitui acel împrumut poate ceda bunul în favoarea băncii, stingîndu-se, astfel, orice obligaţie de plată. De la acel moment, chiar dacă proprietatea în cauză odată vîndută valorează mai puţin decît valoarea sa la momentul cumpărării, diferenţa este suportată doar de bancă. Argumentul ar fi acela că, pînă la acel moment nefast cînd clientul nu mai poate plăti ratele la bancă, acesta a plătit deja un număr de ani dobînzi şi comisioane din belşug (se ştie că, la orice împrumut, mai întîi se plătesc dobînzile, apoi împrumutul în sine), banca acoperindu-şi, astfel, eventualele pierderi rezultate din devalorizare.
Pînă la legea cu pricina, situaţia era (şi, deocamdată este) cam aşa: chiar dacă bunul respectiv e vîndut, împrumutatul e obligat să plătească în continuare ratele, reprezentînd împrumutul în sine+dobînzile+comisioanele, fiind, practic, un soi de sclav pînă la achitarea diferenţei.
“Dacă împrumutatul nu-şi mai poate plăti creditul, banca nu se poate îndrepta decît asupra bunului ipotecat, atît şi nimc mai mult. Ţinînd cont de solicitările Preşedintelui României, am hotărît să propun colegilor parlamentari înlocuirea sintagmei «persoană fizică» cu sintagma de «consumator», în sensul legislaţiei româneşti şi europene. Astfel, îi vom exclude de la aplicarea legii pe profesionişti. Profesioniştii sînt persoane fizice care desfăşoară activităţi comerciale. Mai direct spus, legea nu se aplică celor care au luat credite pentru dezvoltări imobiliare, pentru că asta era temerea cea mare, că de lege beneficiază cei care fac afaceri, samsarii imobiliari… Ei bine, o spun categoric, ei nu beneficiază de prevederile legii, conform modificărilor aduse”. (Daniel Zamfir)
Pentru mai multe detalii despre lege, daţi şi voi o căutare pe Google cu cuvintele „legea dării în plată”.
* * *
Îmi place legea asta a dării în plată, mă unge pe sufletul meu de client al băncilor.
Ani de zile băncile au dat credite doar cu buletinul la cine a vrut şi la cine n-a vrut. Că tu nu aveai nevoie, dar ‘mnealor te căutau insistent să-ţi prezinte „ofertele”. Zbîrnîia telefonul românului de rînd ca numărul scurt de la ghişeul Informaţii din Gara de Nord . Ieşeai într-un hipermarket să-ţi cumperi şi tu, ca tot muritorul, un săpun, o roşie, un cico cu e-uri, şi năvăleau căprioarele băncilor asupra ta cu tot soiul de oferte de creditare. Nu conta că nu ai niciun venit mai acătării, că eşti înglodat în datorii şi că munceşti la firma „Pics SRL” care îţi dădea salariul din an în Paşti, pentru bănci erai bun. Cum să nu te tenteze banul obţinut uşor?
Nu mai pomenesc de piaţa imobiliară, pe care băncile, împreună cu cîţiva golănaşi din domeniu, au umflat-o cum au vrut muşchii lor.
Acum băncile au primit, în sfîrşit, un duş rece. Care, probabil, n-o să ţină, dat fiind că sluga băncilor străine, masonul Isărescu, a ieşit repede să-şi manifeste nemulţumirea cu privire la legea cu pricina şi să pună partea băncilor, dar asta e deja altă poveste.
În semn de protest, cîteva bănci n-au găsit alte „ameninţări” decît acelea că scumpesc creditele (scumpirea asta însemnînd, de fapt, ca avansul la o casă să fie 35% şi nu 5% ca pînă acum) sau că nu mai dau credite deloc.
Se vor scumpi creditele ca urmare a legii darii in plata?
Ete, fîs!
Pentru un credit luat pe (maximum) 30 de ani, cum este cel imobiliar, un avans de 35% din valoarea bunului este o măsură mult mai decentă şi mai realistă decât avansul de 5%. Ai ceva bani, cumperi, nu, mai aştepţi pînă ai banii (dacă o să îi ai vreodată). Cumpărarea unei case nu e o decizie care se ia la fel de uşor ca atunci cînd vrei să-ţi cumperi o gogoaşă.
Iar ameninţarea cu „nu mai dăm credite” are pentru bănci fix efect de bumerang. Ia, chiar vă rog să nu mai daţi credite să vedem, din ce pana mea (de blogger necumpărat de bănci) mai trăiţi? Că la 1% dobînda la depozite, plus impozit pe profit, plus comisioane la retragere, o să mai vedeţi voi oameni care să-şi aducă economiile la voi cum o să-mi văd eu ceafa. Fără oglindă!
Eu ştiu că citiţi peste tot ce naşpa va fi dacă trece Legea dării în plată, că vedeţi pe la ştiri diverşi „specialişti” care vin să ne spună cum ne vor persecuta băncile dacă trece legea. E firesc să fie aşa: prin cumpărarea spaţiului de publicitate, băncile sînt o sursă de finanţare pentru media, care media nu o să-şi taie niciodată craca de sub picioare pe foametea asta. Uitaţi-vă la emisiunile cunoscute, cu mare audienţă, din domeniul economic să vedeţi cine le susţine!
Într-o zi o să vă povestesc şi despre Programul Prima Casă. Nici aici nu e o ameninţare reală, aceea că băncile nu vor mai da bani prin acest program. Trebuie să ştiţi că, în fiecare an, statul papă şi el nişte bănuţi de la cel care a luat împrumut (e o a treisprezecea rată dacă vreţi, pe care trebuie să o aveţi în vedere atunci cînd alegeţi această formă de finanţare). Acei bani merg la Fondul de Garantare (un soi de Caritas, după părerea mea: tu dai nişte bani care vor constitui, de fapt, garanţia pentru împrumuturile viitoare, luate de alţi cetăţeni, şi tot aşa). Abia cînd statului i se va părea o afacere nerentabilă (vezi Programul Prima Maşină, un fiasco), Programul Prima Casă va dispărea. Pînă atunci va exista cel puţin o bancă care va acorda acest gen de credit: CEC Bank (banca de stat, care e şi recomandarea mea dacă vreţi un credit de acest tip).
În concluzie: hai cu Legea dării în plată!
Joy
joy 