MOTTO: Poate că au avut dreptate cînd au pus dragostea în cărţi; se prea poate ca ea să nu poată exista în alta parte. (William Faulkner)
Azi m-a întrebat cineva de ce nu scriu şi despre dragoste. Aşa că o să scriu (şi) despre dragoste.
Prima întrebare care-mi vine în minte e: „Mai iubeşte dom’le românul sau ăsta e deja un subiect de film S.F.?”
În timpurile actuale, cînd totul se rezumă la partea materială, oamenii care afirmă că vor o dragoste adevărată sînt priviţi cu ironie. Puţini mai au curajul să recunoască acest lucru, deşi foarte mulţi îl gîndesc. Cine spune că nu visează la o relaţie frumoasă, care să dureze toată viaţa… ştiţi, ca-n reclama aia: toate „ca-n poveşti”, e puţin cam ipocrit, nu credeţi?
Cum este percepută dragostea modernă? Mai caută oamenii parteneri cu calităţi, sau alergă după relaţii cu bani?
Şi chestia aia cu „pînă cînd moartea ne va despărţi…”. Nu pare cumva o sintagmă cam perimată? Azi auzim mai des expresia „pînă cînd tribunalul va decide divorţul…”. Nu par mai importante averile pe care le deţine celălalt, decît un suflet curat?
Întrebări, întrebări… Prea multe şi fără răspuns majoritatea!
Vedeţi de ce nu abordez subiectul ăsta?
În fond, ce mai este dragostea azi?
Joy
joy 
O dimineaţă din viaţa Mariei
Odaia era cufundată în întuneric, o dâră slabă de lumină abia pătrunde prin gaura cheii, particule de praf pluteau vesele într-un miraj al fericirii. Pe jos zăceau aruncaţi o pereche de ciorapi şi câteva hârtii mototolite, la picioarele patului stătea ghemuită cu capul pe genunchi vrând parcă să uite de însăşi existenţa ei, Maria. Era o Marie cu totul nouă, un om care nu l-am cunoscut niciodată până atunci, era o Marie fericită, ochii îi zâmbeau, inima îi tresălta şi faţa îi radia de fericire. Ce fel de om se născuse în ea, de unde au apărut aceste schimbări?
Se simţea liberă, pentru prima dată se simţise femeie… atât de fericită era că-i venea să plângă şi să râdă, îi venea să ţopăie. Doamne, chiar am dreptul la fericirea asta gândea în sinea ei Maria, poate ar trebui să mă simt vinovată, dar nu…, nu pot simţi vină pentru ceva atât de frumos, pentru ceva atât de pur cum e iubirea…, poate ar trebui să mă ruşinez la acest gând, dar nu, nu avea de ce să se ruşineze pentru iubire. S-a lăsat pradă iubirii şi da, a răvăşit-o, a împlinit-o i-a pătruns toate simţurile, a făcut-o să se simtă aproape de om şi de Dumnezeu, aproape de ea însăşi. Şi-a lăsat inima liberă şi sufletului nu i-a mai pus stavilă, l-a lăsat să simtă alt suflet şi l-a simţit, a simţit un suflet nobil, curat…, un suflet care căuta alt suflet. S-au întâlnit, chiar dacă, pentru câteva momente… Doamne a fost minunat! S-a trezit în ea dorită de a dărui, de a da tot ce are fără restricţii, fără raţiune şi a dăruit…; a dăruit sufletul, inima şi mintea. A fost atât de minunat, că nici în cele mai îndrăzneţe visuri, n-a visat să se simtă atât de împlinită.
De fapt, Maria, a avut visuri mărunte, a uitat să viseze, a uitat de ea ani şi ani la rând, a fost la un pas de linia de sosire, dar s-a răzgândit, a vrut să mai rămână şi a rămas. Atunci n-a înţeles de ce, a căutat răspunsuri, apoi a renunţat să mai caute. Când a renunţat la căutare, a înţeles că trebuia să mai trăiască şi a început să trăiască, a început să fie liberă şi fericită. N-a mai rămas nimic din vechea Marie, poate doar un fir de praf, o vagă amintire.Au început să se deschidă noi orizonturi, alte visuri, altă dragoste…, o dragoste care o împingea dincolo de limita nebuniei, un vulcan, care îi ardea inima dar i-o şi mângâia.
Trecură câteva ore bune, de când Maria stătea nemişcată, prin draperii lumina a început să se facă simţită, a început să inunde camera, particulele de praf s-au aşezat pe mânerul uşii… abia atunci, a conştientizat că avea în mâna un creion şi pe genunchi un carneţel. Probabil, ar fi dorit să mâzgălească câteva cuvinte dar s-a lăsat bezna şi a căzut pradă visului, a uitat dar n-avea importanţă îşi va aminti în altă zi. S-a ridicat şi a tras draperiile, lumina a pătruns în cameră invadându-i fiecare celulă a corpului, a întins braţele şi a simţit un nou răsărit. A privit cerul şi a mulţumit lui Dumnezeu şi omului; lui Dumnezeu pentru darul minunat, pentru iubirea revărsată în ea şi omului pentru viaţa care a făcut-o să renască. A mulţumit universului pentru minunea de a fi!
A învăţat să iubească liber, fără condiţii şi fără raţiune, a înţeles ce dar minunat e iubirea, a învăţat să recunoască sufletul, să preţuiască viaţa şi azi trăieşte…
daca tot era vorba de deagoste…
ApreciazăApreciază
Frumos.. Bun venit pe Joy!
ApreciazăApreciază